La Agapia și la Văratec are loc ceva neasemuit, o osmoză, în cadrele sacrului, între viața călugărească și cea mirenească. E o înfrățire benefică ambelor părți, care nu smintește rosturi, ci adaugă valori, când acestea consonează. Universul călugăresc se deschide spre laicitate, păstrându-și nealterată esența, substanța, iar mirenilor li se dăruiește acea curăție care în spațiul monastic supraviețuiește, biruind potrivniciile. E un fenomen care merită reflecție și tâlcuire pentru sine și pentru alții, necunoscători, întru înțelegere și posibilă aderare. Am purces la un asemenea demers, scriind încă din deceniile regimului ateu despre aceste rezervații de îngeri, rezistente împotriva tuturor tentativelor de suprimare. Sigur, odată ce zidurile au căzut și libertatea și-a regăsit locul în așezământul nostru statal, am putut spori lucrarea noastră întru revelare către lumea largă, care trebuia să aibă știință cu privire la acest tezaur al Ortodoxiei românești. 

Autorul