Printre „nenumaratii scriitori, filosofi si ganditori” care sunt comparati cu Ibn Haldun – autorul acelei Muqaddima care, dupa Arnold Toynbee, constituie „cea mai importanta opera de acest gen pe care cineva a scris-o vreodata” – nu apare numele rusului Konstantin Leontiev. Si totusi, Vizantinizm i Slavjanstvo, a carei unica versiune occidentala a aparut in 1987 in italiana, a vazut lumina in 1875, deci cu aproape 40 de ani inainte de spenglerianul Untergang des Abendlandes, cea mai faimoasa dintre lucrarile care, dupa Ibn Haldun, au fost dedicate abordarii morfologice a istoriografiei.

Inainte ca Spengler, anuntand declinul Occidentului, sa fi opus conceptia unei multiplicitati a ciclurilor culturale trufasei si iluzoriei reprezentari istoriografice a eurocentrismului, care cu schema sa „Antichitate – Ev Mediu – Epoca moderna si contemporana” reducea la civilizatia occidentala ratiunea existentei si viziunea suprema a devenirii umane, Leontiev observase deja, cu o privire patrunzatoare, nasterea si declinul diferitelor forme istorice si religioase, pana la a fi convins de iminenta extinctie a civilizatiei europene in urma procesului degenerativ al burgheziei si democratiei.