"Privirea ei, împăienjenită de lacrimi, căută să vadă ceea ce atât de mult îi lipsise, în anii lungi de suferință: lumina din ochii unui semen de-al său. Când întâlni, însă, acea lumină, când se simți scăldată în razele iubirii ce izvorau din ea, înțelese, din adâncul cel mai adânc al inimii care o ardea în piept, că primise mult, mult mai mult decât ce-și dorise!
 Cu întreaga ființă cutremurată de bucurie și de recunoștință, știu, fără putință de tăgadă, că, în clipa aceea, nu avea dinainte doar un chip de om. Avea dinainte-i chipul lui Mesia, avea dinainte Chip de Dumnezeu!"