Omul este in lume un pelerin ce inainteaza in lumina tot mai clara care iradiaza din Sfanta Cetate, nu un condamnat sa se piarda in ea. Omul vietuieste in lume si in timp, dar e si mai presus de lume si de timp, ridicandu-se in acest sens tot mai sus si radicand-o si pe ea. La moarte se desparte de lume, ducand insa tot ce a castigat bun din ea, sau un chip transparent al ei.