A doua zi dupa sosirea mea, fiind duminica, am plecat la biserica la Sfantul Vasile, care era foarte aproape.

Stand in genunchi in fata Altarului, nu-mi venea sa cred ca sunt liber si-mi facea impresia ca ma aflu undeva in cer. Iar cand cei patru preoti care slujeau au iesit in fata Altarului, cu Sf. Daruri, am izbucnit in lacrimi si mi-a fost imposibil sa ma opresc din plans, pana la sfarsitul slujbei. 

Doamne, ca mari sunt puterile Tale! Unde am fost eu timp de douazeci de ani? Unde am fost eu ieri si unde sunt astazi, intreg si sanatos? Cum de nu m-a strivit tavalugul asupritorilor? Acestea erau ganduriole care ma framantau. Doream, ma fortam sa ma opresc din plans, dar lacrimile nu ma ascultau, incat m-am spalat, cu ele, de tot visul urat prin care am trecut.