Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.