"Prin viețile și minunile relatate, autorul Dialogurilor dorește să evidențieze faptul că Părinții din Italia secolului al VI-lea, 'oamenii lui Dumnezeu', nu sunt cu nimic mai prejos decât monahii din pustiul Egiptului care au viețuit cu două veacuri în urmă. Asemenea altor cărți ce descriau viața îmbunătățită a monahilor, dialogurile dintre Petru și Grigorie s-au bucurat de o largă apreciere, fiind citite, de-a lungul timpului, în toată lumea creștină. Odată cu traducerea acestei scrieri în limba greacă de către papa Zaharia (741-752), Grigorie va primi supranumele de 'Dialogul'; dobândind foarte repede respectul și prețuirea creștinilor răsăriteni." (Florin Crîşmăreanu)

„Oare de ce oamenii buni sunt luați din lumea aceasta, iar cei ce ar fi putut să trăiască spre zidirea multora fie nu se mai găsesc deloc, fie se răresc de tot? Răutatea celor ce au rămas în lume merită ca aceștia ce puteau să le fie de folos să fie luați în grabă și, de vreme ce se apropie sfârșitul lumii, cei aleși sunt luați ca să nu vadă unele și mai rele. Căci de aceea grăiește prorocul: „Dreptul piere și nu este nimeni care să cugete în inima sa; și bărbații milei sunt adunați, fiindcă nu este cine să înțeleagă” (Is. 57, 1). Cu atât mai mult trebuie să căutăm cu sârguință să le dobândim pe cele veșnice, cu cât vedem că cele vremelnice au fugit grabnic de la noi. În vremurile înfloritoare, lumea aceasta trebuia disprețuită de noi chiar de ne-ar fi ispitit, chiar de ne-ar fi dezmierdat sufletul. Și după ce este apăsată de atâtea chinuri și istovită de o așa vitregie și sporeşte asupra noastră atâtea dureri zi de zi, ce altceva ne strigă de cât să nu o iubim?”

Sfântul Grigorie cel Mare, Dialoguri III, 37