Dumnezeu nu ne‑a lăsat întru neştiinţa cea desăvârşită, căci cunoştinţa cum că este Dumnezeu este semănată de Dânsul în toţi oamenii... Dumnezeu ne‑a arătat a Sa cunoştinţă, atât cât ne este cu putinţă nouă – mai întâi prin Lege şi prin proroci, iar în urmă prin Fiul Lui Unul‑Născut, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deci, toate cele ce ni s‑au dat nouă prin Lege, şi prin proroci, şi prin apostoli, şi prin evanghelişti le primim, le cunoaştem şi le cinstim, nimic mai mult decât acestea căutând. Pentru că Dumnezeu, bun fiind, este dătător de tot binele, nefiind supus zavistiei sau vreunei alte patimi.
Drept aceea – ca Cel Ce pe toate le ştie şi poartă grijă pentru ceea ce este de folos fiecăruia –, Dumnezeu ne‑a descoperit ceea ce ne‑a fost de folos să cunoaştem, iar ceea ce a fost mai presus de puterea şi înţelegerea noastră a trecut sub tăcere. Pe acestea să le primim şi întru acestea să stăm, nemutând hotare veşnice şi netrecând peste dumnezeiasca Predanie!