Pe măsură ce am continuat studierea literaturii numită de obicei patristică, adică a Părinților Bisericii vechi creștine, am aflat că farmecul pe care l-a exercitat asupra mea l-au resimțit mulți alții de-a lungul vremii, născându-se astfel o disciplină de sine-stătătoare numită patrologia și patristica. S-a observat repede că aceasta interesa nu doar pe teologi, ci, în aceeași măsură, pe filologi, pe iubitorii de literatură, filosofie, arte chiar știință, în general pe orice intelectual autentic. În ce privește pe teologi ei au aparținut inițial doar Bisericilor tradiționaliste, ortodoxă și romano-catilocă. Cei care erau aderenții teoriei sola Scriptura au sfârșit însă și ei în a recurge la scrierile patristice ca unele fără de care Biblia nu poate și înțeleasă corect, sau, mai exact, fără de care n-am fi putut avea Biblia așa cum ne este cunoascută astăzi. Dar mai mult, literatura patristică s-a dovedit interesantă și pentru aparținătorii altor religii și credințe.