La plecarea nostră de la părintele Proclu, îmi amintesc că ningea ca în povești. părintele mi-a dat lacătul să-l închid pe dinafară, iar soțul și copiii au luat-o înainte spre mașină. L-am încuiat pe dinafară, iar părintele mi-a strigat cu voce tare: Hristos a înviat!. I-am răspuns: Adevărat a înviat! Mi-a mai strigat o dată, și încă o dată, de trei ori. Repet, era ajunul Crăciunului, iar el îmi striga: Hristos a înviat!. Am avut, însă, atunci sentimentul că îl închid într-un mormânt. A fost, într-adevăr, ultimul Crăciun la care am mers noi la el. Părintele a mai prins un Crăciun, dar noi nu l-am mai colindat. El știa că era ultimul nostru Crăciun cu el și ne lăsa bucuria Învierii.

Oana-Maria Smoc

Poți să n-ai casă, poți săn-ai nici traistă la tine, poți să n-ai nimica, dacă Îl ai pe Dumnezeu, ai totul! Ai bucurie și ai mulțumire în suflet că Dumnezeu este cu tine.

Părintele Proclu