Trecut în 1988 în rândul sfinților, episcopul-ascet Teofan Zăvorâtul (1815–1894) a fost o personalitate duhovnicească și teologică unică. Opera sa imensă — traduceri filocalice și patristice, comentarii biblice și minunate scrisori și câteva tratate morale — a jucat un rol decisiv în înnoirea în duh patristic a Bisericii Ruse în veacul XIX.
În peisajul Ortodoxiei moderne Sfântul Teofan este prin excelență teologul inimii. Depășind schematismele reducționiste ale raționalismului și psihologismului, moralismului și sentimentalismului, gândirea duhovnicească a episcopului-ascet din Vîșen poate fi înțeleasă drept o fascinantă fenomenologie ascetico-mistică a inimii și duhului, cu o inițiere în însăși inima tradiției ortodoxe.

Admirabil restituită de regretatul Tomáš Špidlík în monografia capitală pe care i-a consacrat-o, tradusă în românește în volumul de față, gândirea duhovnicească a Sfântului Teofan oferă repere esențiale pentru toți cei ce vor să înțeleagă viziunea despre om a Ortodoxiei. Lectura ei poate oferi contrapunctul necesar derutei omului contemporan. Blocat disperat într-o celebrare a materialității opace și basculând între o tehnologie tot mai abstractă și o carnalitate tot mai obsedantă, el are șansa de a avea aici o veritabilă busolă în călătoria duhovnicească spre locul inimii și viața Duhului.