Isihasmul ortodox al secolului al XVIII-lea, cultivat cu mare intensitate în comunitatea internațională a Sfântului Cuvios Paisie de la Mănăstirea Neamț (români, ucrainieni, ruși, greci, sârbi, bulgari), ca într-un laborator al coborârii Cerului în lume și al minții în inimă, reprezenta, în secolul raționalist al lui Voltaire, o distincșie și o demarcare semnificativă între rațiunea umană  însingurată a culturii occidentale și rațiunea rugătoare, în comuniune divino-umană, a spiritualității răsăritene. Lucrarea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț a fost continuată, cu aceeași râvnă, de către ucenicii săi, în Țara Românească, mai cu seamă de către Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul de la Cernica și Căldărușani, mitropolit al Țării Românești între 1823-1834, cu unele întreruperi.