„Ascetismul”, în societatea seculară modernă, este perceput ca ceva extraordinar de sumbru, aproape sinistru, întru totul diferit de viața omenească „normală”. Mulți înțeleg asceza ca fiind un fel de monstruozitate fanatică sau auto-tortură, ceva precum a merge desculț pe cărbuni aprinși sau a fi spânzurat de propriile coaste – așa cum fac, de exemplu, yoginii și fachirii indieni, spre uimirea tuturor.

O astfel de atitudine distorsionată și părtinitoare față de noțiunea de asceză în societatea modernă demonstrează cât de mult s-au îndepărtat creștinii moderni de modul corect de înțelegere a învățăturii evanghelice, cât de mult s-au „înlumit” și cât de străină le-a devenit gândirea de viața duhovnicească autentică la care Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, i-a chemat nu pe câțiva aleși sau pe unele persoane remarcabile, ci pe toți creștinii, la modul general.