De-a lungul istoriei, în sânul Bisericii s-au ridicat numeroşi oameni care au rămas în conştiinţa contemporanilor lor şi a urmaşilor acestora până în zilele noastre ca oameni deosebiţi, mari personalităţi, memorabili în ceea ce făceau, normativi pentru Biserică pentru o perioadă determinată sau nedeterminată de timp. Procesul de acceptare sau respingere a fost pentru unii dintre aceştia scurt, iar pentru alţii îndelungat. Drumul drept sau sinuos a dus de multe ori în crearea de partide pro şi contra, partide compuse de cele mai multe ori din susţinători sau respingători împătimiţi, care, nu de puţine ori răstălmăceau spusele sau scrierile celui în cauză, în încercarea de a-şi argumenta propriile idei sau afirmaţii, nemaiţinând seama de fondul învăţăturilor, ci stăruind asupra formei în care a fost rostită, redactată sau în care s-a păstrat aceasta. Origen, „neobositul” predicator, „neînfricat” în faţa oricăror provocări ale lumii (exterioare şi interioare) a rămas secole de-a rândul fundamentatorul teologiei exegetice şi punctul de plecare al teologiei dogmatice. Izvor în cercetare şi cercetător el însuşi, „pionier”, „deschizător de drumuri” în consolidarea şi păstrarea tezaurului ortodoxiei, Origen a stârnit la scurtă vreme după moartea sa valuri imense de controverse şi dispute interminabile.
