L-am cunoscut pe Părintele Antim la Mănăstirea Secu, unde eram vieţuitor ca monah şi preot, după perioada de detenţie. Pentru mine, Părintele Antim a fost modelul de desăvârşire monahală, cel mai îmbunătăţit dintre monahii pe care i-am cunoscut, iar povăţuirea şi rugăciunea lui tainică le simt şi acum.
Părintele Antim a fost o personalitate deosebită pentru monahismul nostru, mai ales pentru cel din Moldova, pentru că a dus o viaţa foarte cumpătată, de înfrânare desăvârşită şi de o singurătate aparte, de izolare, dar în acelaşi timp şi de comunicare.
Era iubitor de tăcere şi considera că vorba mai mult ucide decât foloseşte. Dar în acelaşi timp era un suflet jertfitor, iubitor de lume, de oameni, poate mai mult decât putem noi înţelege; el îi iubea rugâmdu-se pentru ei.

Părintele Justin Pârvu