Pentru adevărații nevoitori izbânda este sigură și ușa Împărăției îi așteaptă larg deschisă. Un astfel de om a fost Părintele Ioannis, pe care am avut fericirea să-l cunosc. Nevinovăția copilărească îi strălucea pe față, în ochii, în zâmbetul și în inima sa. Păstrând de-a lungul întregii sale vieți vârsta copilăriei, credința simplă și profundă în Dumnezeu, ca Părinte și prieten al Său, s-a nevoit și a dobândit lucrul cel mai important: lipsa de griji și deplina încredințare în mâinile Celui ce ține toate. 
 
În lume a fost căsătorit și tată a patru copii, însă întru Dumnezeu a fost liber și fiu al Parintelui tuturor. 
 
A fost sărac în cele materiale, dar bogat în cele duhovnicești. 
 
A fost un om care a dăruit totul aproapelui său, adică lui Hristos, un om care nu întorcea spatele fratelui îndurerat care bătea la ușa sa. 
 
A fost un preot care a cinstit chipul lui Dumnezeu. 
 
Constantin Samoilis, Învățător