Dupa caderea regimului comunist in 1989, Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica) a incercat impetuos sa-si legitimeze revenirea in viata publica, insa nu atat in virtutea inceputurilor sale istorice sau a normelor canonice orientale, cat prin propaganda de discreditare pe care a lansat-o impotriva Bisericii Ortodoxe, pe care a considerat-o vinovata inprocesul lichidarii ei in 1948. Toata aceasta campanie de imagine a avut ca mobil necesitatea legitimarii postdecembriste a greco-catolicismului.

Acuzand Biserica Ortodoxa de abuz, greco-catolicismul a procedat el insusi abuziv, eludand realitatile prezente, dar si normele dialogului oficial dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica, ba mai mult, desconsiderand chiar dispozitiile Romei in acest sens. in ultima analiza, nu chestiunea patrimoniala, atat de vehiculata, ramane problema majora a Bisericii Unite, ci tocmai pozitia ei echivoca si deficitara in peisajul romanesc postdecembrist. in acest context, este absolut necesara rememorarea catorva momente esentiale din istoria comuna a celor doua Biserici romanesti, dar si starea de fapt actuala, pentru conturarea unei perceptii mai realiste asupra acestui subiect.