Să spunem din capul locului că cercetarea lui Sorin Suciu asupra operei lui V. Voiculescu este una completă, nu doar prin extensia ariei de investigare textuală şi acoperirea riguroasă a bibliografiei critice,
dar mai ales prin adâncimea inserţiilor interpretative. Completitudinea nu constă numai în panoramarea unui spaţiu cât mai larg, prin explorarea exhaustivă a obiectului; ea priveşte în primul rând atingerea zonelor de profunzime, a imensului rezervor subtextual, pat germinativ al simbolurilor. Spre acest substrat fertil se îndreaptă cu predilecţie exerciţiul exegetic, autorul descoperind pas cu pas ceea ce textul acoperă. Suntem martorii privilegiaţi ai unui travaliu „arheologic”, de depliere a celor mai discrete pliuri textuale, şi – complementar – ai unui demers restaurativ, de cuprindere a sensurilor, fidel întru totul definiţiei originare date lui comprehensio, conform tradiţiei hermeneutice.