Personalitatea arhimandritului Sofronie (1896–1993) poate fi cel mai exact caracterizată prin câteva cuvinte: ucenicul și legatarul testamentar al Cuviosului Siluan Athonitul. Ajuns la Athos după o perioadă de căutări estetice, ca artist avangardist, religioase, concretizate în experiențe de tip yoga și budist, și studii teologice abandonate, descoperă la Sfântul Munte, sub îndrumarea de excepție a „starețului” Siluan, adevărata viață mistică de asceză și rugăciune după care aspira de mult.

Volumul de față este o sinteză a învățăturii și practicii rugăciunii așa cum s-au cristalizat acestea în tradiția duhovnicească a Bisericii Ortodoxe și așa cum arhimandritul Sofronie le-a trăit și practicat în întreaga sa viață. Scris pentru omul frământat al secolului XX, acest veritabil catehism duhovnicesc evidențiază în primul rând unitatea indisolubilă a experienței ecleziale ortodoxe, în același timp biblică și mistică, dogmatică și liturgic-sacramentală. În această perspectivă, rugăciunea încetează de a mai fi o simplă tehnică de meditație subiectivă, intelectuală, și devine ontologie în act, artă supremă cu forță restauratoare, de refacere a frumuseții și integrității originare a omului și a întregii ființe în comuniunea cu Dumnezeul Personal al Revelației Bisericii.