Extras din primul capitol – “In parte cunoastem...” Draga mea Caterina, Dupa ce ai terminat scoala, ai inceput sa iesi la plimbare insotita de diverse persoane. Priveam cu discretie la prietenii tai, cand veneau sa te ia de acasa. Ne intrebam atunci daca vreunul dintre acei baieti va fi alesul tau. Daca mi-aduc bine aminte, niciunul dintre prietenii tai nu era o alegere nepotrivita. Ne minunam de gustul tau. Toti erau baieti draguti. Nu mi se parea curios nici baiatul acela corpolent care semana cu un clovn si care era “de casa”, cum spuneai tu.

Gaseam la fiecare ceva care il facea simpatic. Imi amintesc acum, una cate una, situatiile, si cred ca tanarul acela, care parea ca “un catelus pierdut care cauta adapost”, ne-a dat impresia ca niciodata nu va pleca de langa noi. A fost foarte aproape de a castiga acordul nostru... Cand discutam cu mama ta despre companiile tale, ne simteam mandri de prietenii tai. Erau toti baieti cu maniere, bine imbracati, cand era nevoie, si buni “capi de familie”. Aceasta din urma era una din calitatile pe care le sustineai cu tarie. Faptul ca esti, inca, plina de viata este o dovada a ceea ce spun. Acel tanar foarte inalt, caruia ii placea fotbalul, ne-a speriat.

Cheltuia, cred, o intreaga avere cand iti telefona de departe. Ne amintea de credinciosul caine al sfantului Bernard, care era urias, dar tot atat de politicos. Intr-o seara, pe care n-am s-o uit niciodata, intorcandu-te de la plimbare, ne-ai spus ca n-o sa-l mai revezi. Eram inca in birou cand ai intrat si-ai inceput sa-mi spui ca, nici relatia cu acest baiat nu a fost ceva serios. Stii cum sunt tatii: m-am temut totdeauna sa nu te afli intr-o situatie delicata. “Este atat de bun...”, insistai, “...dar nu ma intereseaza sa-l mai intalnesc. Asta-I tot”.