Este bine cunoscut de către toți creștinii că Biserica își datorează întemeierea sa întrupării, propovăduirii şi jertfei lui Hristos, iar mai apoi pogorârii Duhului Sfânt la Cincizecime peste Sfinții Apostoli care, în aceeași zi, au și fost hirotoniți în vederea misiunii. Extinderea însă și-o datorează propovăduirii vestei celei bune de către cei care au auzit cu urechile lor, au privit cu ochii și au atins cu mâinile lor pe Cuvântul vieții (I Ioan 1, 1). Predica a devenit deci instrumentul prioritar al lucrării misionare, iar Sfânta Liturghie este incompletă dacă se desparte de învățătură. Într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție și de pregătirea slujitorilor săi, nici din Biserica noastră nu au lipsit predicatorii. Rolul predicatorilor a fost și va rămâne mereu acela de a-l naște pe om la credința în Hristos, apoi de a-i consolida credința și de a o transmite mai departe.   
     S-au scris și la noi o mulțime de cărți de predici, iar altele au fost traduse din alte limbi, iar preoții noștri slujitori au conștientizat dintotdeauna că nu aveau doar menirea de a fi liturghisitori şi administratori ai Tainelor, ci în egală măsură și slujitori ai cuvântului, adică mesageri ai lui Dumnezeu aidoma profeților vechiului popor evreu. Chiar dacă nu toți sunt dispuși să asculte şi să primească mesajul Sfintei Evanghelii, preotul nu se descurajează niciodată, conștientizând că este un slujitor al lui Hristos și că pleacă la drum cu bucuria că împlinește lucrarea lui Dumnezeu care nu trebuie făcută cu nepăsare, fiindcă zice profetul Ieremia: Blestemat să fie tot cel ce face lucrările lui Dumnezeu cu nebăgare de seamă (Ieremia 48, 10), și că nici nu poate fi slujitorul mai mare decât Stăpânul său și ca urmare nici mai ascultat. Preotul îi are de model pe Sfinții Apostoli și pe profeți care nu au fost niciodată descurajați în demersul lor. La vremea sa, profetul Iezechiel le grăiește tuturor după cum i-a zis lui Domnul: Fiul omului, scoală și mergi la casa lui Israel și le spune cuvintele Mele…ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, tu grăiește-le (Iezechiel 3, 4; 11).
    Scopul cuvântului rostit prin Biserică trebuie să fie asemănător deci cu cel al profeților, adică numai cuvânt ziditor și evident voit de Dumnezeu, iar nu pentru delectarea urechilor celor care ascultă. Când îl trimite pe profetul Ieremia la misiune, Dumnezeu îi zice: Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti! (1, 10). Prin urmare, cuvântul de învățătură al mesagerului divin are rostul de a smulge și de a tăia năravurile rele ale păcatului crescute ca niște plante parazit în sufletele oamenilor, de a dărâma și de a distruge ceea ce s-a clădit greșit, adică fundamentat pe minciunile falselor învățături, iar mai apoi de a-l zidi sufletește pe cel la care este trimis și de a sădi sămânța cea bună a învățăturii biblice care să dea roadele virtuților fără de care nu se poate accede în împărăția cerurilor.           
    Volumul de față se deosebește esențial de alte cărți de acest gen prin aceea că are două caracteristici. În primul rând, nu se dorește a avea un caracter moralizator, și de aceea nici nu a fost intitulat „carte de predici”. El se vrea a fi mai curând o carte de meditaţii asupra textelor evanghelice programate pentru lecturat în duminicile de peste an, precum şi la unele sărbători mai importante (cu ţinere). A doua caracteristică ar fi fundamentarea insistentă pe Sfânta Scriptură a celor două Testamente. S-a preferat titlul de Tâlcuiri evanghelice deoarece ne-am propus în primul rând să explicăm sensul mesajului evanghelic și să evidențiem totodată axarea lui pe întreaga Biblie, deoarece  Hristos n-a adus o altă Scriptură, ci doar a tâlcuit-o pe cea veche, a completat-o și mai ales a actualizat-o. De asemenea, se insistă foarte mult asupra lucrării lui Hristos ca hermeneut. Într-adevăr, cine lecturează atent cuvintele Domnului Hristos din Evanghelii, poate constata că El a preluat vechile scrieri biblice, le-a explicat mereu în contextul programului Său mântuitor, le-a făcut foarte accesibile ascultătorilor și le-a actualizat.
    Lecturând volumul de față, preotul sau credinciosul de rând va fi convins că se impune să cerceteze mult mai atent textul sacru, așa cum îndemna de fapt și Domnul Hristos; să mediteze asupra lui ca să-l înțeleagă, să realizeze cât poate fi de actual, și mai ales să conștientizeze de ce trebuie să-l pună în practică.
    Dat fiind faptul, de altfel subliniat în unele tâlcuiri duminicale, al reluării de mai multe ori, dacă nu exact a acelorași texte, în mod sigur a acelorași teme în fiecare an, s-au realizat interpretări noi, în perfect acord cu învățătura Bisericii Ortodoxe, dar fără repetiții ori reproduceri ale altor tâlcuiri.
Fiind rezultatul unei îndelungate experiențe predicatoriale secondată și de o minuțioasă cercetare biblică, avem convingerea că volumul de față va fi de un real folos pentru cei care vor să se angajeze plenar în vestirea cuvântului evanghelic și să-și perfecționeze demersul omiletico-catehetic.
    Realizat într-un stil accesibil, volumul de față va putea fi lecturat nu numai de către preoți, ca cei dintâi chemați la slujirea cuvântului, dar și de către alte categorii de credincioși care, sperăm, vor fi mai convinși că trebuie să citească și ei Sfânta Scriptură ca să o înțeleagă mai bine, să-i descopere profunda înțelepciune și să-i pună în practică poruncile şi învățăturile.
    Acest volum este realizat la solicitarea insistentă a unor preoți care și-au exprimat dorința de a avea la îndemână încă un instrument de lucru pentru omiliile și catehezele ce se impun a fi rostite în biserică în duminici și sărbători. El nu este doar o revizuire a celui publicat în 2008, ci și o completare substanțială cu încă 21 de comentarii la acele duminici și sărbători care lipseau din primul volum. Aşadar, din raţiuni pragmatice şi economice, temele publicate anterior au fost incluse şi în acest volum. Menţionăm, de asemenea, că unele teme au fost deja publicate în ziarul „Lumina”, la solicitarea redacţiei. Mai precizăm că, pentru a se evita repetiţiile inutile, temele anumitor pericope care se suprapun prea mult, în sensul că se reiau de câte două-trei ori în acelaşi an liturgic nu au mai fost  incluse.
 

Prof. univ. dr. pr. Petre Semen