Imnele (sau Cuvintele, cum sunt ele intitulate în textul grecesc) cuprind numeroase aluzii la anumite episoade din viața Sfântului Simeon: întâlnirea cu duhovnicul său, Sfântul Simeon Evlaviosul, conflictul cu monahii de la Mănăstirea „Sfântul Mamant”, al căror egumen era, polemica cu Ștefan al Nicomidiei și altele. Dar pe primul plan sunt experiențele sale mistice cu totul neobișnuite și care, chiar pentru contemporanii lui, erau pricina de uimire și de sminteală. Adeseori Sfântul își arată neputință de a pune în cuvinte ceea ce trăia, numindu-și trăirile „negrăite”, „de nespus”, „de nepovestit”. De-aceea, poezia se dovedește a fi cea mai potrivită formă de expresie, Imnele rămânând până astăzi „partea cea mai fascinantă și originală a întregii opere a Sfântului Simeon”.