Ediție îngrijită de: Pr. Dragoș Bahrim

Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiți s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrină antropologică specifică, iar pe de altă parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele și trupurile celor morți nu se întorc în „neființă”, cum se afirmă prea ușor astăzi. Deși trupurile despărțite de suflete se descompun în pământ, așteptând recompunerea lor eshatologică, sufletele rămân conștiente de sine și după moarte, așa cum insistent s-a argumentat în Răsărit. Numeroase dezbateri teologice – precum cea din secolul al VI-lea din Constantinopol despre activitatea sufletului după moarte, de la care s-a păstrat apologia preotului Eustratie sau disputa din secolul al XI-lea din jurul lui Ioan Italos – au avut meritul de a clarifica poziția Bisericii față de acest subiect extrem de delicat.