În jurul anului 735 î.d.Hr., o coaliţie de două armate ameninţă cetatea sfântă a Ierusalimului căutând să înlăture dinastia davidică. În faţa acestui pericol iminent, Ahaz, regele lui Iuda, este cuprins de o mare nelinişte. Profetul Isaia vine atunci şi-i anunţă această profeţie: „Iată, almâ῾ va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is. 7,14).

Care este sensul acestui cuvânt almâ῾? Este vorba de o „fecioară”, aşa cum l-au înţeles încă din vechime traducătorii Septuagintei redându-l în greacă cu parthenos – ceea ce a permis apoi Evangheliei după Matei să aplice această profeţie naşterii feciorelnice a lui Iisus Hristos (cf. Mt. 1,23) –, sau de o „fată tânără”, după cum susţin majoritatea exegeţilor protestanţi?

Referitor la traducerea acestui termen ebraic s-au scris, fără îndoială, mai multe comentarii decât la oricare alt verset din Vechiul Testament. Studiul semantic al acestui cuvânt, analiza exegetico-lingvistică a textului biblic şi traducerea comentariilor ebraice, puţin cunoscute şi uneori inedite, oferă un argument important în favoarea traducerii sale cu „fecioară”, conform interpretării mesianice a profeţiei lui Isaia de către Septuaginta și Evanghelia după Matei, reluată apoi de Sfinții Părinţi și întreaga tradiție a Bisericii.