Înţelesul suferinţei şi realitatea iubirii lui Dumnezeu se pot descoperi însă dacă ajungem să realizăm că iubirea, ca esenţă a fiinţei, este o comunicare în tăcere. Adâncimea, totalitatea şi supremul iubirii nu le dă cuvântul, ci tăcerea. Marile acte ale fiinţei, primele şi ultimele adevăruri şi lucruri ale ei sunt acte ale tăcerii. Prin urmare, trebuie să învăţăm că tăcerea lui Dumnezeu faţă de suferinţa umană nu este absenţă, ci iubire, compasiune şi lucrare în tăcere.

Autorul